Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern prin care reglementează procedura de autorizare și/sau înregistrare a furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și a furnizorilor de portofele digitale. Proiectul este necesar, având în vedere transpunerea unor directive europene în legislația națională încă din 2019-2020.
Furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorii de portofele digitale vor trebui să îndeplinească o serie de condiții pentru a fi autorizați să opereze în România, prevede un proiect de hotărâre de Guvern pregătit de Ministerul Finanțelor. Astfel, platforma digitală a acestora va trebui să conțină informații de identificare a tuturor clienților care o accesează precum și date privind localizarea geografică a adresei IP a clientului, iar operatorul va trebui să aibă un registru electronic al deținătorilor de portofele electronice, al tranzacțiilor în care vor fi evidențiate cumpărările și vânzările de monede virtuale, pe tipuri de monede virtuale și sumele plătite/încasate sau, după caz, transferate, asociate cu informațiile de identificare ale tuturor clienților care accesează platforma digitală cu acces la distanță precum și date privind localizarea geografică a adresei IP a clientului. De asemenea, este interzis schimbul între monede virtuale și monede fiduciare și furnizarea de portofele digitale prin intermediul automatelor de schimb pentru alte persoane decât cele pentru care a fost parcursă procedura de cunoaștere a clientelei pe platforma digitală cu acces la distanță.